'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

În perioada 18-22 noiembrie, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România (ASCOR) şi comunitatea Bisericii Misionare a Studenţilor din Cluj-Napoca au organizat mai multe evenimente de comemorare a marelui teolog român, Părintele Dumitru Stăniloae. Întâlnirile cu oamenii care l-au cunoscut pe Părintele Dumitru Stăniloae şi care i-au conturat cât se poate de bine profilul teologic, dar şi pe cel uman s-au desfăşurat pe parcursul a patru seri. În acest mod, şi clujenii au marcat cei 110 ani de la naşterea şi 20 de ani de la trecerea la cele veşnice a celui care a fost numit cel de-al patrulea teolog al Bisericii Ortodoxe, având şansa să-l redescopere şi să îl cunoască mai bine pe revigoratorul scrierilor patristice.

Organizatorii evenimentului au vrut să creioneze portretul Părintelui Dumitru Stăniloae nu doar prin prisma scrierilor teologice asupra cărora a lucrat ani în şir, dar şi prin prisma calităţilor sale ca om, prieten, sfătuitor, îndrumător şi duhovnic. Iată de ce, invitaţii acestor seri au fost persoane care l-au cunoscut îndeaproape şi care au putut spune lucruri minunate şi întâmplări din viaţa cotidiană a teologului român.

Teologia ca viaţa sau viaţa ca teologie

În prima seară, renumitul etnograf, publicist, jurnalist şi cercetător, Costion Nicolescu, a depănat amintiri personale despre clipele petrecute alături de Părintele Dumitru Stăniloae. Prima întâlnire, aparent întâmplătoare, avea să-i descopere pe atunci tânărului Costion Nicolescu, un chip al blândeţii, al delicateţii şi al consacrării omului adâncit întru totul în trăirea cu şi pentru Dumnezeu. „Părintele Dumitru Stăniloae era familial cu Dumnezeu şi oricine îi călca pragul era absorbit în acea atmosferă familială. Te molipseai de bucuria şi arderea care domnea în casa Părintelui Dumitru”, a spus Costion Nicolescu, încercând să îşi asume rolul celui care ar fi fost în stare să deschidă inimile ascultătorilor şi să îi facă să se îndrăgostească de Părintele Dumitru Stăniloae, aşa cum i s-a întâmplat lui cu mulţi ani în urmă.

Povestitorul din prima seară a mărturisit că pentru el întâlnirea cu marele teolog a fost o minunată petrecere în jurul unui „nucleu de foc arzător”, experienţă asemănătoare într-o oarecare măsură cu cea a apostolilor care nu se mai puteau despărţi de Mântuitorul. De altfel, cei prezenţi la conferinţă, au putut afla că Părintele Dumitru Stăniloae, deşi a scris multe cărţi dogmatice, cu înţelesuri profunde, în discuţiile cu oamenii care îl vizitau vorbea despre Dumnezeu în termeni simpli şi de bucurie. „Nimic nu era cu emfază. Totul era aşezat. Vorbea despre Dumnezeu ca despre Tatăl lui, despre Iisus Hristos ca despre Prietenul său, iar despre Maica Domnului ca despre Mama lui. Despre Sfânta Treime vorbea doar în termeni de bucurie, propunând o alt fel de teologie”, a relatat cu multă delicateţe Costion Nicolescu.

Discutând despre teologia Părintelui Stăniloae, publicistul a spus că aceasta era una înnoitoare, aducătoare de lumină, care se axa pe dogmele iubirii, exprimând adevăruri ce capătă o dedicaţie umană. „Sfânta Treime sau la început a fost Iubirea”, „Iisus, pâinea care s-a coborât din cer”, „Liturghia este urcuşul comunitar spre Împărăţia lui Dumnezeu, Împărăţia iubirii veşnice”, „Biserica ca rug aprins” sunt doar câteva dintre cugetările teologice de un mare calibru ale Părintelui Dumitru Stăniloae, comparabile cu vorbele de duh ale apostolilor sau ale sfinţilor prin care Dumnezeu transmite mesajele Sale umanităţii. Costion Nicolescu afirmă că în afară de putere şi adevăr, despre teologia Părintelui Dumitru se mai poate spune că este una poetică, metaforică, nuanţată şi descoperitoare de sensuri noi.

Transpunând în viaţa personală adevărurile pe care le-a conştientizat, Părintele Dumitru Stăniloae trăia o teologie foarte concretă, o teologie a experienţei, una asumată şi responsabilă. Ceea ce îl caracteriza cel mai mult era atenţia şi delicateţea faţă de interlocutorul său. Era interesat atât de bucuriile, reuşitele, cât şi de grijile, necazurile sau întristările celui cu care dialoga. „Prin vorbe simple te mângâia, dar te putea ridica în acelaşi timp spre Dumnezeu”, a subliniat distinsul invitat, spunând că Părintele Dumitru a rămas în adâncul sufletului ţăranul român ataşat de oameni, familie, sat, neam şi ţară. Costion Nicolescu crede că titanul duhovnicesc din secolul trecut a apărut ca un mângâietor din mai multe generaţii, care a sintetizat toată teologia, lăsând posterităţii scrieri de o mare valoare. Iar în acest context, despre Părintele Dumitru Stăniloae s-a spus că este un om ce a transmis o moştenire atât poporului român, cât şi întregii lumi. Astfel, conferenţiarul din prima seară consideră că putem să-i vorbim lumii prin Părintele Dumitru Stăniloae.

Costion Nicolescu a mai vorbit despre îndrumătorul său pe calea credinţei ortodoxe şi ca despre un om al mulţumirii nesfârşite, al propovăduitorului unei Ortodoxii care reprezintă o sumă de „Da”-uri, al omului asistat continuu de Duhul Sfânt în orice lucrare pe care o desfăşura. „Când erai lângă Părintele Dumitru Stăniloae simţeai o descărcare teribilă de har, o mireasmă a oamenilor deosebiţi. Te copleşea sfinţenia şi transparenţa izvorâte din cunoaşterea vie, adevărată a lui Dumnezeu. Prin felul lui de a fi, prin activitatea sa, Părintele Dumitru Stăniloae a înfrumuseţat firea”, a mai spus Costion Nicolescu. La final, publicistul a spus că românii sunt datori să vorbească şi să-l vestească pe marele teolog al poporului nostru, acesta fiind un privilegiu şi un prilej unic de a vorbi despre oameni cu adevărat vrednici.

Părintele Dumitru Stăniloae – omul lui Dumnezeu

O expoziţie cu fotografii edite şi inedite din viaţa Părintelui Dumitru Stăniloae, întâlnirea cu Maica Stareţă Filofteia de la Mănăstirea Buneşti şi Maica Rafaela, nepoatele teologului român, precum şi prezenţa Preasfinţitului Vasile Someşanu la Biserica Studenţilor au fost evenimentele care s-au desfăşurat în cea de-a doua seară.

Într-un cadru prietenesc, la demisolul Bisericii Studenţilor din campusul Haşdeu, locul unde a fost vernisată expoziţia de fotografii, monahiile octogenare, Filofteia şi Rafaela, au evocat fragmente din viaţa scriitorului filocalic român din perspectiva nepoatelor care i-au fost aproape mai ales în ultimii ani ai vieţii pământeşti.

Astfel, ascultătorii au aflat că Părintele Dumitru Stăniloae scria în continuu şi cu nesaţ, folosind cantităţi enorme de cerneală şi petrecând majoritatea timpului printre cărţi. Noaptea dormea câte 3-4 ore, iar când îi venea o idee se ridica neapărat din pat pentru a o nota. La sfârşitul vieţii avea o mare dorinţă de a transmite tinerilor tot ce a acumulat, ce a scris şi ce a înţeles. Primea sute de tineri în casa lui, semnificativ fiind momentul când cu ocazia împlinirii a 88 de ani, toată strada Cernica din Bucureşti a fost împânzită de tineri din ASCOR care vroiau să îl vadă şi să îl asculte pe Părintele Dumitru Stăniloae. Pentru că nu putea să îi primească pe toţi în casă, le-a vorbit de la geam, gestul fiind de o nobleţe aparte, foarte apreciat de studenţii de atunci. Maica Rafaela, cea care era în casa Părintelui a spus că distinsul teolog regreta faptul că nu era cu 20 de ani mai tânăr ca să poată ieşi în stradă şi să le vorbească tinerilor despre valori, despre credinţă.

Credinţa Părintelui Dumitru Stăniloae vine dintr-o familie cu rădăcini puternic ancorate în valorile Ortodoxiei. „Din bunica noastră, mama unchiului, au ieşit patru preoţi renumiţi. Iar bunicul era un om atât de credincios şi de pătrunzător, încât oamenii veneau la el ca la un duhovnic pentru a-i cere sfatul şi veneau chiar şi de la o distanţă de 60 de kilometri. Bunicul îi învăţa să spună Tatăl nostru, îi povăţuia şi îi îndruma spre biserică”, a povestit Maica Rafaela, subliniind că Părintele Dumitru Stăniloae a moştenit din plin aceste trăsături. Mai mult decât atât, nepoata teologului spune că prin delicateţea sa, prin grija faţă de semeni, prin dorinţa de a nu supăra pe nimeni, prin cumsecădenia şi cuviinţa care îl caracterizau, Părintele Dumitru Stăniloae ducea un mod de viaţă călugăresc fiind în lume.

„Părintele Dumitru Stăniloae a fost omul care a purtat în permanenţă cămaşa fericirii. Era un om senin, mulţumitor, niciodată nu întorcea cuvântul, nu a vorbit de rău nici conducerea acelor vremuri, deşi a făcut închisoare politică, nici poporul şi nici ierarhia”, a mai adăugat monahia care a stat patru ani lângă „unchiul” rămas singur la vârsta bătrâneţii. Părintele Dumitru Stăniloae a petrecut alături de soţia sa, Preoteasa Maria, 62 de ani, iar Monahia Filofteia spune că erau un trup şi un suflet, se înţelegeau foarte bine şi se cunoşteau unul pe altul în cele mai mici amănunte. Iată de ce, despărţirea pământească de soţia sa a fost mai greu de suportat, iar dragostea nepoatelor şi grija manifestată faţă de Părintelui Stăniloae până în ultima clipă a vieţii sale s-a dovedit a fi cea mai mare mângâiere. La rândul lor, nepoatele consideră că vremea petrecută alături de soţii Stăniloae reprezintă una dintre cele mai mari bucurii din viaţa lor. De asemenea, Maica Filofteia simte o împlinire la gândul că a reuşit să amenajeze la Vlădeni un muzeu în incinta casei unde a copilărit Părintele Stăniloae.

Un preot ortodox francez creionează portretul Părintelui Dumitru Stăniloae

Un alt invitat, venit din Franţa, care l-a cunoscut foarte bine pe Părintele Stăniloae şi a tradus numeroase cărţi teologice din română în franceză a fost Părintele Marc-Antoiane Costa de Beauregard, prtopop în cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei centrale şi Meridionale. Timp de două seri, invitatul le-a vorbit clujenilor despre rolul Părintelui Dumitru Stăniloae în viaţa sa, despre importanţa lucrărilor dogmatice scrise de teologul român, dar şi despre viaţa sa personală şi misionară pe care o desfăşoară într-o ţară din ce în ce mai laicizată, precum este Franţa.

Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard, provine dintr-o familie catolică de origine nobilă, o familie de preoţi şi călugări, cu un profund cult al sfinţeniei şi al rugăciunii. Cu toate acestea, a existat în viaţa clericului un moment de cotitură, când şi-a pus mai multe întrebări vizavi de dreapta credinţă şi, prin Pronia lui Dumnezeu, a înţeles că adevărata cale, cea mai completă şi cea mai împlinitoare care duce spre Hristos este Ortodoxia. Nu a trecut mult timp de la conştientizarea adevărului până la convertirea la Ortodoxie în cadrul Bisericii Ortodoxe Române a Părintelui Marc-Antoiane Costa de Beauregard. Fiind un om căutător şi dornic de a afla mai multe, a început să se intereseze de unde poate afla mai multe despre învăţăturile şi dogmele credinţei pe care şi-a asumat-o. La Paris, teologi precum Olivier Clément l-au direcţionat instantaneu spre Părintele Dumitru Stăniloae, care prin anii ’70 - ’80 ai secolului trecut era deja cunoscut în Franţa.

Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard nu a stat mult pe gânduri şi a venit în România. L-a căutat pe Dumitru Stăniloae şi, după ce l-a găsit, nu s-a mai despărţit de teologul român timp de mai mulţi ani. Aceasta a fost o vreme când a reuşit să înveţe limba română, să studieze în România, dar şi să lucreze în colaborare cu Părintele Dumitru Stăniloae la elaborarea unei cărţi cu totul deosebite, intitulată Mica dogmatică vorbit. Dialoguri la Cernica. Cartea este rodul convorbirilor zilnice între actualul preot francez şi Părintele Dumitru Stăniloae care au avut loc în cursul verii lui 1981 la Mănăstirea Cernica. Spre deosebire de celelalte scrieri dogmatice ale teologului român, în Mica dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica sunt exprimate într-un limbaj simplu, „în registru dialogic şi în cheie existenţială, pe alocuri lirică, a temelor Dogmaticii”.

Vorbind despre personalitatea Părintelui Dumitru Stăniloae, invitatul francez a spus că cea mai mare calitate a povăţuitorului său era smerenia, iar discursul său era un demers teologic smerit. Cu toate acestea, potrivit Părintelui Marc-Antoiane Costa de Beauregard, teologul român era în acelaşi timp foarte conştient de valoarea sa, pe care însă nu o etala, ci o lucra pentru posteritate. De asemenea, în memoria fostului ucenic, Părintele Dumitru Stăniloae rămâne a fi un om al curajului, al amabilităţii şi al blândeţii, cu un umor plin de viaţă pe care îl transmitea şi celor din jurul său.

În cadrul evenimentului omagial, Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard a trasat câteva dintre caracteristicile scrierilor şi învăţăturilor Părintelui Dumitru Stăniloae cu referire la Sfântul Duh şi persoana umană în Biserică, subliniind că teologul român a vorbit despre o teologie profetică, lucrătoare şi nu doar una academică, fără continuare în Biserica cea vie. Iar una dintre datoriile de astăzi a Bisericii Ortodoxe de pretutindeni, în opinia preotului din Franţa, este cea de a se face credibilă atât pentru cât pentru cei credincioşi, cât şi pentru cei care încă nu sunt în sânul ei.