'); #$title = ''; # echo($title); } else { echo ''; } ?>

Împăratul cu lungă domnie (1930-1974) Haile Selassie al Etiopiei a fost singurul monarh cu acest rang suprem care a vizitat în secolul trecut Bucureştiul, dat fiind că Nicolae al II-lea al Rusiei, care a petrecut o zi pe pământ românesc, venind pe mare, s-a întâlnit cu Regele Carol I la Constanţa, în vara anului 1914.

Haile Selassie era bine văzut de regimurile din Europa de Est, întrucât ţara sa fusese invadată în 1936 de Italia mussoliniană. Atunci, la Geneva, de la tribuna Ligii Naţiunilor căreia îi fusese în două rânduri preşedinte, Nicolae Titulescu a rostit un vibrant rechizitoriu împotriva agresorului, fapt pe care monarhul etiopian nu l-a uitat, punând ca Titulescu să fie pictat pe unul dintre pereţii catedralei din Addis Abeba. În acelaşi an, după ocuparea Etiopiei, Haile Selassie a fost nevoit să se refugieze; mai întâi în Egipt, apoi în Marea Britanie, revenind pe tron în 1944. Trei decenii mai târziu, era răsturnat de la putere de către un comando comunist, încetând din viaţă pe 27 august 1975, la vârsta de 83 de ani.

Socotit al 225-lea urmaş al Regelui Solomon şi al Reginei din Saba, ultimul împărat al Etiopiei a făcut în toamna anului 1964 vizite în ţări din Răsăritul Europei – Bulgaria, România, Iugoslavia, Ungaria –, oprindu-se la Bucureşti între 26 şi 29 septembrie. Surprinzătoare a părut dorinţa sa, respectată de şeful statului, Gheorghe Gheorghiu-Dej, de a-l întâlni pe Patriarhul Justinian la reşedinţa acestuia şi a lua parte la un Te Deum slujit de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Vizita împăratului etiopian pe Dealul Patriarhiei a constituit, la vremea respectivă, un eveniment cu totul aparte, pe care mass-media epocii nu l-a ocolit, însă nici nu i-a pus în lumină întreaga dimensiune. S-a vorbit despre acest episod ieşit din comun, nu o dată, şi în presa românească postcomunistă. Astfel, în urmă cu mai mulţi ani, pe coperta revistei „Dosarele istoriei” nr. 11 (75) din 2002, apărea o fotogramă în care împăratul Etiopiei, avându-l în dreapta pe ministrul român de externe Corneliu Mănescu, săruta cu evlavie Crucea întinsă de Patriarhul Justinian. Fotograma respectivă provenind, fără îndoială, fie din revista „Biserica Ortodoxă Română”[1], fie din Fototeca Ortodoxiei[2]. Din păcate, acei care s-au referit la întâlnirea – cu adevărat istorică – dintre Împăratul Etiopiei şi Patriarhul României nu au recurs şi la textul comunicatului cuprins în acelaşi număr de revistă bisericească, ce conţine şi alocuţiunile rostite cu acel prilej de protagoniştii evenimentului.

De la început, atrage atenţia titlul comunicatului: Vizita Majestăţii Sale Haile Selassie I, Împăratul Etiopiei, la Prea Fericitul Părinte Patriarh Justinian[3]. După ce se menţionează că monarhul african a venit în România la invitaţia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, care din 1961 deţinea funcţia de preşedinte al Consiliului de Stat – pe lângă cea de prim-secretar al partidului unic –, se spune în text: „Între instituţiile pe care Majestatea Sa Imperială Haile Selassie şi-a exprimat dorinţa să le viziteze în ţara noastră a fost şi Patriarhia Română. // În îndeplinirea acestei înalte dorinţe, duminică, 27 septembrie 1964, la ora 13, Majestatea Sa Imperială a făcut o vizită la Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române (...). // Pe lângă suita sa oficială, Înaltul oaspete a fost însoţit în această vizită de dl. Gheorghe Apostol, prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, dl. Grigore Geamănu, secretarul Consiliului de Stat, dl. Corneliu Mănescu, ministrul Afacerilor Externe, precum şi de alte persoane oficiale”[4]. La rândul său, Patriarhul Justinian era anturat de cei doi vicari patriarhali Antim Nica şi Visarion Aştileanu (un cleric unit revenit la Ortodoxie), „de directorii şi consilierii Administraţiei Patriarhale şi Institutului Biblic, de vicarii şi consilierii Centrului Mitropolitan, de rectorul şi profesorii Institutului Teologic de grad universitar din Bucureşti, de directorul şi profesorii Seminarului Teologic din Bucureşti, de protoiereii şi o parte din preoţii Capitalei. (...) // La sosire, îmbrăcat în mantia patriarhală, Prea Fericitul Părinte Patriarh Justinian, după rânduiala Bisericii Ortodoxe, a oferit Majestăţii Sale Imperiale Haile Selassie Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie pentru a le săruta...”[5]. Potrivit unui memorialist, adolescent pe atunci: „La jurnalul de actualităţi din săptămâna următoare, care se proiecta înaintea oricărui film, am văzut secvenţe dintr-un Te Deum slujit de patriarh în care nu numai împăratul săruta Crucea şi Evanghelia, ci şi Gheorghe Apostol”[6]. După un Te Deum slujit în paraclisul Palatului Patriarhal, a cărui protie a avut-o Justinian, s-a trecut „în sala de festivităţi a Adunării Naţionale Bisericeşti”[7], unde atât Patriarhul, cât şi Împăratul au rostit alocuţiuni.

Cuvântul Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române este lipsit de orice conotaţie sau reverenţă politică – deşi în sală se aflau reprezentanţi de prim rang ai regimului –, accentul căzând pe ceea ce numim astăzi conştiinţă dogmatică: „Într-adevăr, creştinismul a prins rădăcini în Etiopia încă din epoca Sfinţilor Apostoli (...); în aceeaşi epocă au primit vestea cea bună a credinţei în Hristos şi străbunii noştri, de la Sfântul Apostol Pavel, iar tradiţia spune că pe pământul ţării noastre a venit să propovăduiască însuşi Sfântul Apostol Andrei. De atunci şi până astăzi, cu toate vitregiile istoriei, Bisericile noastre au păstrat acelaşi izvor comun de credinţă: Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, aceleaşi şapte Sfinte Taine, aceeaşi ierarhie bisericească, organizată soborniceşte şi încununată în veacul nostru cu înalta treaptă patriarhicească, aceeaşi năzuinţă sinceră spre refacerea unităţii Bisericii lui Hristos pe care a cunoscut-o epoca ecumenicităţii creştine”[8].

Cuvântul de răspuns al Împăratului a fost în aceeaşi tonalitate. S-au schimbat apoi daruri, Patriarhul Justinian a fost decorat de către monarh cu ordinul etiopian „Sfânta Treime”, a avut loc o agapă, în timpul căreia – se spune în comunicat – „Majestatea Sa Imperială exprimându-şi încă o dată dorinţa ca la conferinţa «vechilor Biserici răsăritene mai mici», care va avea loc la începutul anului 1965, să ia parte şi Prea Fericitul Patriarh Justinian, pentru a se ajunge la o înţelegere şi după aceea la unirea acestor Biserici cu Biserica Ortodoxă, întrucât atât Biserica creştină etiopiană, cât şi alte Biserici răsăritene care au adoptat o poziţie comună faţă de hotărârile Sinodului de la Calcedon sunt animate de cea mai sinceră dorinţă de unire cu Biserica Ortodoxă, de care nu s-au simţit despărţite niciodată”[9].

Această declaraţie a Împăratului constituia un mare pas înainte pe drumul restabilirii comuniunii dintre Ortodoxie şi Bisericile necalcedoniene. Un succes pentru Biserica noastră îl constituia şi următorul proiect enunţat la aceeaşi agapă: „Tot în timpul acesta, Majestatea Sa Imperială şi-a manifestat dorinţa ca Patriarhia Română să primească un număr de studenţi etiopieni, care să urmeze cursurile la institutele teologice ale Bisericii Ortodoxe Române; de asemenea, Majestatea Sa a propus ca un număr de călugări ai Bisericii creştine din Etiopia să viziteze mânăstiri din Patriarhia Română, pentru a cunoaşte mai de aproape felul de organizare şi funcţionare a vieţii monahale şi mai ales pentru a cunoaşte cum este organizată munca în mânăstirile Bisericii Ortodoxe Române. Prea Fericitul Părinte Patriarh a acceptat cu bucurie atât trimiterea de studenţi etiopieni pentru a urma cursurile de teologie în ţara noastră, cât şi trimiterea de călugări”[10].

Interesul manifestat de Haile Selassie faţă de monahismul românesc, în prezenţa a trei înalţi demnitari ai regimului, ca şi faţă de viaţa cenobitică de la noi, era bine-venit la cinci ani după pustiitorul Decret 410 din 28 octombrie 1959, care lovise crâncen obştile noastre călugăreşti. De altfel, schimburile preconizate – mai ales cele de teologi – au constituit o realitate atât în anii ’60 ai secolului trecut, cât şi în deceniul următor, până în 1973, când monarhul – aşa cum am menţionat – a fost răsturnat de la putere.

Nu ştim dacă acea conferinţă programată să aibă loc la Addis Abeba în 1965 s-a desfăşurat sau nu, însă Patriarhul Justinian nu a călătorit în acel an în Etiopia. A făcut-o însă patru ani mai târziu, în 1969, respectiv în 1971. În bine cunoscuta-i sinteză, părintele profesor Mircea Păcurariu menţionează: „Relaţii foarte vii s-au stabilit şi cu Biserica Etiopiei: vizita locţiitorului de Patriarh Theophilos în România, în 1968, urmat de alte delegaţii etiopiene, vizitele Patriarhului Justinian în Etiopia, în 1969 şi 1971, studenţi şi elevi etiopieni la Institutul şi Seminarul Teologic din Bucureşti”[11]. Merită reţinut faptul că între membrii delegaţiei care l-a însoţit în 1969 în Etiopia pe Patriarhul Justinian s-a numărat şi viitorul Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, care, în volumul său de memorii, a descris în câteva pagini remarcabile călătoria respectivă[12].

*

* *

În anul 2011 a apărut un volum în care sunt transcrise de pe benzi de magnetofon o suită de amintiri ale Patriarhului Justinian[13]. M-am mai referit la această carte conţinând informaţii importante într-un articol[14] în care arătam că preotul Ion Marina, viitorul întâistătător bisericesc, a călătorit în anii ’30 ai secolului trecut la Geneva şi la Paris în calitate de membru al Consiliului Naţional Antifascist. Atunci l-a întâlnit prima oară pe Împăratul Haile Selassie al Etiopiei şi cred că mărturia sa în acest sens poate fi cea mai potrivită încheiere a demersului nostru: „Acum câţiva ani, când împăratul Etiopiei a vizitat ţara noastră, a venit şi la Palatul Patriarhiei, unde a avut loc şi un cocktail. După ce s-au ţinut cuvântările oficiale, m-am apropiat de Negus şi l-am întrebat dacă-şi mai aduce aminte de şedinţa Comitetului Internaţional Antifascist. «Acum aveţi puţin păr alb, dar în 1936, la Geneva, eraţi mai tânăr.» Negusul s-a uitat la mine şi mi-a spus: «Ei, de atunci au trecut 30 de ani! Dar d-ta unde ai fost atunci?». I-am răspuns: «Eu sunt acela pe care revistele îl prezentau în caricatură alături de Majestatea Voastră, cu barbă, ţinuţi de mână de către Titulescu.» Atunci el şi-a adus aminte, şi-a cerut scuze că nu m-a recunoscut mai dinainte; i-a chemat pe miniştrii care-l însoţeau şi le-a spus că pe tabloul care se află în palatul imperial cu membrii Comitetului Internaţional Antifascist este şi numele L’abbé Jean Marina»”[15].

---

[1] „Biserica Ortodoxă Română”, anul LXXXII, nr. 9-10, septembrie-octombrie 1964, p. 797.

[2] fototecaortodoxiei.ro/1215 – împăratul-haile-selassie-condus-de-patriarhul-justinian-marina-palatul patriarhal-27 sept. 1964.

[3] „Biserica Ortodoxă Română”, nr. 9-10/1964, p. 798.

[4] Ibidem, p. 798.

[5] Ibidem, pp. 798-799.

[6] Dan Ciachir, Când moare o epocă, ediţia a şaptea (completă), Iaşi, 2013, p. 101.

[7] „Biserica Ortodoxă Română”, nr. 9-10/1964, p. 799.

[8] Ibidem, p. 801.

[9] Ibidem, p. 806.

[10] Idem.

[11] Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 3, Bucureşti, 1997, p. 518.

[12] Valeriu Anania, Memorii, Iaşi, 2008, pp. 445-450.

[13] Justinian, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Amintiri, ediţie, studiu introductiv şi note de prof. dr. Remus Rus şi drd. Dorin-Demostene Iancu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2011.

[14] Mircea Gelu Buta, O întâlnire neaşteptată, „Tabor”, nr. 9/2014.

[15] Justinian, Amintiri, pp. 60-61.