1. 1. Zbuciumul căutărilor şi bucuria întâlnirii Omul, fie că mărturiseşte sau nu, Îl caută pe Hristos Dumnezeu. Sufletul lui nu are linişte până ce nu-L găseşte. Fericitul Augustin spune: Ne-ai făcut pe noi pentru Tine şi neliniştit este sufletul nostru până ce se va odihni în Tine[1]. Şi această căutare nu-l caracteriza doar pe omul vremurilor trecute, ci îl frământă şi pe omul veacului postmodern. Petre Ţuţea, care în tinereţe era necredincios, L-a căutat cu râvnă pe Dumnezeu şi, după ce L-a găsit, ne spune cu convingere: atunci am avut revelaţia că, în afară de Dumnezeu, nu există nici un adevăr, că El este adevărul unic... că în afară de Dumnezeu nu există nici un adevăr, ci frânturi de adevăr care se coboară din măreţia şi eternitatea Lui, pe care fiinţa imperfectă, omul, le înregistrează când face istorie în etape[2]. Este tristă şi tragică soarta omului care nu L-a găsit pe Dumnezeu, pentru că, fără Dumnezeu, fără credinţă, omul devine un animal raţional care vine de nicăieri şi merge nicăieri[3]. Starea sufletească ce o are omul care a ajuns la credinţă şi L-a găsit pe Dumnezeu este una extraordinară. Pentru că, ajungând la credinţă, oarecum Îl experimentează şi se bucură de Dumnezeu ca de cea mai scumpă comoară. În credinţă ne întâlnim cu Dumnezeu şi trăim cu El. Răsplata imediată a acestei trăiri este o bucurie sfântă, religioasă; e bucuria unui dor împlinit, bucuria vederii fiinţei celei mai dragi, bucuria negrăită a întâlnirii tainice cu Dumnezeu[4]. Intelectualii serioşi, credincioşi, practicanţi, îşi dădeau seama de faptul că, vieţii lor, credinţa le oferă o statornicie şi un curaj aparte. Credinţa, spune Ernest Bernea, dă stabilitate şi sens vieţii lăuntrice. Omul credincios stă în preajma valorilor permanente; este bun şi bogat. Când trece peste el o încercare a vieţii, nu se năruie, ci creşte. Omul credincios se aseamănă copiilor: râde cu lacrimi pe obraz[5]. Încercările, necazurile, greutăţile prin care trece omul în momentul în care Îl află pe Hristos sunt depăşite. În Viaţa lui Hristos, Giovanni Papini exclamă: Toţi au nevoie de Tine, chiar cei ce nu ştiu: cei ce nu ştiu mai amarnic ca cei ce ştiu. Flâmândul îşi închipuie că umblă după pâine: dar îi e foame de Tine; însetatul crede că vrea să bea apă: dar îi e sete de Tine; bolnavul s... mai mult